Despre noi

Home / Despre noi

Oricine poate crește o roșie?

O legumă aproximativ sferică, de culoare roșie, bună pentru salate sau pentru ciorbe, oricine o poate avea în farfurie. Dar să păstrezi semințele în pliculețe, așteptând cu nerăbdare sezonul însămânțării, să privești apoi miracolul frunzulițelor verzi, să stropești plantele zilnic, înainte de a pleca la serviciu, să alergi spre casă pentru a vedea cât au mai crescut, să privești etichetele și să vezi rodul bogat de peste câteva luni… asta nu, nu oricine poate să o facă, doar cei îndrăgostiți de roșii, de grădini, ei – da!

 

O roșie nu este o legumă sau nu este numai o legumă, este un mic univers, un ghem de arome, de gusturi, de soare și apă, de speranțe și tristeți atunci când apar semnele de mană, de extaz și împlinire când lăzile cu fructe galbene, roșii, violet sau negre stau rânduite așteptând destinația: salată, bulion, suc…

 

O roșie este un emoticon. Postată pe o rețea de socializare, imaginea ei trezește emoție, admirație, pasiune sau invidie. Adună imediat un grup de pasionați care văd mai mult decât spune imaginea, din semne numai de ei știute deduc soiul, gustul, bolile prin care a trecut, căldura sau lumina de care a avut parte, impactul printre cunoscători și priza la „marele public”!O roșie este o sticluță cu gust condensat, ca parfumul… Este promisiunea unei povești viitoare, bazată pe un an de muncă.

 

De la sămânță la fruct este o poveste de dragoste, nu o activitate de grădinar. Așadar vă trebuie doar un petic de grădină ori doar un ghiveci pentru a retrăi emoția.

 

rosii cover
Gradina Mirelei Facebook Logo
error: Aceasta imagine este protejata la copiere!