Trei mândre

Home / Blog / Trei mândre

Din hora româncuțelor din grădina mea, vă prezint trei mândre în costum popular.
Rosii de Sălaj
   Tomată tradițională, gust dulce, aromat, planta este viguroasă, are o înăltime de 1,70 m, fructele sunt mari, plate, de culoare roșie, cu umerii cutați.
Roșii mari de Barăi
  Varietate tradițională.
Planta are 1,50 m înălțime, fruct aproximativ sferic, de culoare roșie, uniformă, particularitatea fructului este pulpa consistentă, cremoasă, cu gust dulce, aromat. Tulpina are până acum trei etaje de rodire, trei fructe pe ciorchine, creștere nedeterminată.
Roșii mari Barăi
 *
  Și eu dar și ea ne speriem când sosește betoniera și descarcă cimentul. Precum cenușăreasa care își schimbă hainele, așa si Galbena Antuzei se curăță de praf și rămâne o fată frumoasă. Cultivată de ani buni în familia Antuzei Ursu, tomata aceasta are un gust deosebit. Creștere nedeterminată, planta are aproape 2 metri în spațiul protejat si 1,5 m afară sub plasele de umbrire, două fructe pe etaj, un fruct cântărește aproximativ 400-450 de grame.
 Galbena Antuzei și Summer Cider Apricot

 

 Carbon, Caspiene Rose, Galbenele Antuzei și Summer Cider Apricot.
Trei inimi frumoase: Yaska Yugoslavia, Inimă Portocalie și Inimă Galbenă.
Experimentul grefelor. În imagini este soiul Pară Sandu, sursa semințelor – Armeria.
Punctul de altoire
Pike County Yellow – o mândră de peste ocean.
Mirela

13 Comments

  • Ma termini cu pozele astea de grup! 🙂 e o nebunie de culori, forme, marimi si imi inchipui ca si de gusturi.
    Si cum le stii tu pe toate dupa nume…Frumos Frumos!
    La mine in gradina e o harababura de nedescris – in jardiniere am avut si eu notate soiurile, insa la plantare nu a mai fost timp de etichetare. Acum astept sa se coaca sa le identific :))))

    • Haha Oana, avem cereri pentru degustare 😉
      Eu lipesc pe ghivecelul în care crește răsadul, o bandă izolir albă pe care scriu numele soiului cu un marker bun. Apoi la plantare scot banda si o prind de sfoara cu care palisez sau pe arac. Le mai încurc dar notez într-un caiet ordinea în care le plantez. Spor la treabă și spor la degustare!

    • Buna idee cu etichetarea. O sa o aplic si eu. Si apropos…super rosii, super gradinareasa. Poti sa detaliezi partea cu rosiile altoite? Cate au trecut cu bine de altoire, rezultate etc. Multumesc.
      Am testat ce mi-ai trimis iarna trecuta…multe ne plac, dar cherry verzi ne-au topit papilele gustative. Cu drag iti dorim recolta bogata si gustoasa.

    • Roxana mă bucur că ai ales acel cerry verde. A fost una dintre preferate anul trecut, gust de pepene galben și vigoare de sportivă. în solar nu puteam ține pasul cu ea. Am să caut cum se numește acest soi. Eu am cultivat aceste semințe după zece ani de pauză. Le-am stimulat și m-am bucurat când am văzut că răsar. Dar nu știu cum se numește soiul. Despre grefe am să revin cu detalii intr-un un articol viitor, ce pot spune acum că sunt setoase, au fructe mai mari și mai numeroase decât planta martor.
      Cu bine, multă sănătate și sper să ne auzim.
      Mirela

    • Arată bine ardeii și sunt gustoși și crocanți. Dar și cei de Buzău sunt foarte buni și rezistenți. După plantare am avut o invazie de melci care au lăsat ardeii și gogoșarii fară frunze, dar și-au revenit și au rodit. Mulțumesc pentru comentariu Carmen!

  • Ca intotdeauna, ne umilesti pe toti mai ales cu rosiile astea de toate soiurile, una mai semeata decat cealalta! Ma uit si plang… Daca as avea unde, asa recolta mi-ar placea sa am! Exact ca a ta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gradina Mirelei Facebook Logo
error: Aceasta imagine este protejata la copiere!