Anul trecut, cand am pregatit rasadurile de ardei, nu stiam prea multe despre ingrijirea conasilor frigurosi, asa ca am procedat la fel ca si cu cele de tomate. Le-am repicat, le-am dat sa bea ceai de coada calului, cat nici bunica nu a baut, i-am tinut pe pervaz, la fereastra, plus orele de veioza, in loc cald, deasupra caloriferului. Inainte de transplantare le-am montat cercelul de cupru, cam cu o saptamana inainte de mutarea in gradina.
Rasadurile au crescut frumos si multumite, iar in luna Mai aveau flori si bilutele lor mici si verzi, se uitau curioase prin gard, la vecini.
A urmat apoi o perioada lunga de ploi, fara oprire, iar in luna Iunie, soarele a pus stapanire pe gradina. Temperaturile crescute, si soarele puternic, au produs arsuri pe fruct si pe frunze si in luna Iulie, am acoperit ardeii si rosiile cu plase de umbrire. Dupa ce am pregatit si instalatia de udare cu picatura, au fost pe deplin multumiti si s-au pus pe rodit, pana tarziu in toamna. Am continuat sa-i stropesc cu ceai, alternativ cu dusuri de zer de lapte si cateva picaturi de betadina. Imi amintesc ca am stabilit clar cu sotul meu, ca eu ma ocup de plante si el, de instalatii, pompe si foisor, dar cand ajungeam la gradina, el arunca cheile pe masa si fugea in gradina, la prima inspectie. Mergea pe poteca cu mana intinsa si atingea varful rosiilor si ardeilor, ca un salut de bun gasit, apoi se apuca tot el de copilit, udat si alte asemenea treburi. Daca gasea cumva o rosie mare, coapta sau un ardei bun, se manifesta precum samanii: topaia si intona ceva.
*
Anul acesta am semanat ardeii mai tarziu si nu le-am aprins lumina, si nici nu le-am dat sa bea ceai, asa ca ei s-au suparat si nu vor sa negocieze o impacare. Le pregatesc acum ceaiul lor preferat, plus tataneasa si maine ii duc la lumina gradinii, in minisera tunel.
Vinetele sunt un soi, cu frunze foarte mari si fruct carnos, dar au nevoie de spatiu pentru dezvoltare. Asta vara, le-am ajutat sa rodeasca cu solutia de acid boric, foarte eficienta atunci cand temperatura depaseste 30 grade C.
Le-am asezat si pe ele tot langa castraveti, in spatele solarului Vecinului. Nu fac multe vinete, dar acestea sunt foarte mari, globuloase si fragede. Vecinul m-a intrebat daca este brusture, dupa cum vedeti, frunza este mare si altfel.
Am uitat sa pregatesc craitele, anul trecut pe vremea asta aveam rasadul marisor. Am pus semintele cu varful negru in pamant si acoperite. Le astept, ca de mare ajutor mi-au fost. In toamna le-am taiat tulpina de la baza solului si am pastrat radacina in pamant. Este un excelent afanator si alunga multi nematozi, viermi si alti pofticiosi. Am pregatit si semintele de Condurul Doamnei si tot maine, am treaba cu niste bulbi de tuberoze, pe care i-am primit astazi.
Sa ne auzim cu bine si ardei intelegatori va doresc!
Mirelun
Ce este cercelul de cupru si cum se foloseste?
Buna seara Mircea, cercelul de cupru este o sarma de cupru, cu o lungime de 4 cm si grosimea unui ac de cusut mai gros, careia i se indeparteaza stratul de email cu un cutit sau glass-papier si care se trece transversal prin tulpina rasadului de tomate, ardei sau vinete. Metoda este similara cu stropirea pe frunze cu solutii cuprice.
Gasesti amanunte aici http://www.gradina-mirela.blogspot.ro/2013/01/tomatele-cu-cercei-de-cupru.html si in articolul de pe Hobby Gradina http://hobbygradina.ro/2011/10/26/tainele-cultivarii-tomatelor-boli-si-tratamente-bio-45/
Tu copilesti si ardeii ? Ca eu stiam doar de rosii. La mine s-au facut fara tratament special, dar a fost mai cald. Sunt ei mai lenesi de felul lor … Craite o sa cumpar de la un bunicut de la sat, n-am mai apucat sa fac rasad. Condurul Doamnei sunt capucinii sau Nasturtium ?
Spor la treaba si sa porneasca rasadurile in forta in minisera din gradina !
Nu, doar rosiile:)
Condurul Doamnei cred ca este Nasturtium. Multumesc Dani!
Ce vinete haioase 🙂
Au multe seminte?
Din pacate, noua nu ne mai prieste vanata 🙁
Dar "brusturelul" e tare haios
Angeli nu au multe seminte si se pot pregati feliate, pe gratar. Cu sos de lamaie, patrunjel. Iti trimit seminte daca vrei.
Acum e tarziu 🙂
Daca poti in toamna, nu zic nu 🙂
Multumesc
servus,o intrebare:cum pregatesti ceaiul de coada calului pentru rasaduri?ce rasaduri pot uda cu el?merci frumos.
Ceaiul il pregatesc astfel: o lingurita la o cana, se fierbe apa si apoi se face infuzia. Eu mai adaug si putina tataneasa. Folosesc amestecul la rosii, ardei si vinete prin pulverizare fina. Alternativ cu infuzia din foaie de ceapa. Pentru castraveti folosesc infuzia din foi de ceapa si la stadiul de rasad dar si afara. Va mai astept, Mirelun
Foarte frumosi, anul acesta am incercat si eu pentru prima data rasaduri si acum o sa incerc sa le ud cu ceai de coada calului:)
🙂 I-am pus sub lumina reflectoarelor acum. Sunt prea putine zile cu soare…
Buna seara. Am citit articolul tau si tin sa mentionez ca mi-a placut extrem de mult. Nu stiam ce inseamna " conasii". Ulterior mi-am dat seama ca este vorba despre gogosari. Adevarat da?
Inca odata felicitarile mele sincere!!
Buna dimineata Traian! Adevarat ce spui. :)Am neglijat ardeii si vinetele anul acesta si iata ca au si ei nevoie de atentie. Acum s-au pus pe treaba, sunt marisori. Revin cu poze. Spor la treaba si tie si multumesc mult pentru vorbele bune!