Aleno Sartse
15,00 lei
Soi bulgaresc,creat de institulutul Maritsa, Aleno Sartse, in traducere Inimă Stacojie, este un soi semitimpuriu de roșii, cu creștere nedeterminată, potrivit pentru sere și solarii, inclusiv pentru cultura timpurie, dar și pentru grădină. Fructele sunt foarte mari, netede, în formă de inimă de bou, tip grasă, cu o greutate medie de 300–700 g și o culoare roșu-stacojiu intens. Gustul este tradițional, cu aroma bogată a roșiilor de odinioară.
Primele fructe se coc la aproximativ 120–130 de zile de la răsărire, iar recoltarea este eșalonată, aproximativ din iunie până în octombrie în solar neîncălzit și din iulie până în octombrie în grădină, pentru o cultură plantată primăvara. Producția poate fi limitată prin cârnire la 6–8 ciorchini sau prelungită prin păstrarea vârfului.
Planta este înaltă, viguroasă și bine înfrunzită, cu tulpină de grosime medie și internoduri medii.
Fructele sunt cărnoase, cu pulpă densă, textură fină și piele subtire, cu semințe putine. Fructele sunt rezistente la crăpare și se păstrează bine după recoltare.
Inimă Stacojie are gustul roșiilor de altădată, tradițional, dulce-acrișor fin, în care dulceața este echilibrată de o aciditate ușoară. Aroma de roșie este pronunțată, amintind de roșiile din grădina bunicii.
Pulpa este densă, carnoasa, cu puține semințe, și dimensiunea mare a fructelor fac din Inimă Stacojie foarte bună pentru feliat și pentru salatele de vară.
Inimă Stacojie are rezistență la verticilioză.
Plicul contine 20 de seminte