Turul grădinii și primele recolte

Home / Blog / Turul grădinii și primele recolte

   
  Zona dintre magazie și casă este locul unde anul trecut am avut plante dezvoltate, viguroase, pline de rod. Anul acesta am acoperit-o cu folie ranforsată, întinsă pe stinghii solide și înspre potecă i-am pus o perdea, tot din folie, pe care o cobor ori de câte ori se anunță turbulențe. Am plantat aici patruzeci de răsaduri de tomate, adăpostite, ferite de curenți reci. Dar, în scurt timp, am observat cum vârful roșiilor se apleca și plantele rămâneau fără vigoare. Am început să privesc atentă ce se întâmpla: folia de mulcire se ridica ușor și pământul măcinat înflorea. Am luat un scăunel și am așteptat lângă ele, în speranța că voi înțelege ce se întâmplă și așa am remarcat cum cârtița săpa de zor, urmărind parcursul unei coropișnițe. Zece răsaduri cu tulpina spulberată au rămas pe loc, stagnând creșterea. Am continuat să le ud, acum sunt bine doar că au rodit sus, etajul de bază pierzând startul. 

  
  Soarele trece de la est la vest, luminează și încălzește întreg spațiul, fără zone cu temperaturi fierbinți.

  Am avut mari emoții când șantierul din curte a ajuns până lângă roșii dar băieții (muncitorii) mi-au înțeles îngrijorarea și au sprijinit cu mânile peretele de lângă roșii care a trebuit dărâmat. Le mulțumesc și pe această cale. Ca o concluzie bazată pe doi ani de observație, roșiile iubesc adăpostul. Sunt la fel de mari ca în seră, la fel de viguroase, dar parcă cu un rod mai bogat. Acum au deja trei metri, și mai au de crescut, probabil voi înlătura acoperișul, cât de curând.
În locul acesta fostul proprietar creștea păsări.
Bosque bumblebee
Green Tiger
Scabitha
Pienollo del Vesuvio
Harvard Square
Am mai folosit termenul de „livadă cu roșii”, acum chiar e livadă. Uah, ce-mi plac perele acestea!
German red strawberry
Purple Pear Brandywine
Cherokee Green Pear
Evan’s Purple Pear
Blue Gold
White Furry Boar
Turkish Striped Monastery
  Solarul a evoluat față de anul trecut. I-am făcut ferestre laterale, la înălțimea de un metru, cu trei rânduri de perdele: una de plasă, una de agril și una de folie, pe care le cobor sau le ridic funcție de starea vremii și de temperatură. I-am făcut și fereastră de aerisire sus, la creastă, astfel încât în partea de sus a solarului nu se mai acumulează temperaturi foarte ridicate și nu se  produce condens. Solarul este permanent deschis, aerisit, aici îmi petrec multe ore din timpul aferent grădinăritului.
Aurea

Paulina F1

Dancing with Smurf
Blue Streak

Kumquat Orange

GWxP20  F4
A3 

Cow’s Tit

Castraveți Triumf F1

Cherokee Lime Striped


Boambele

  Secția „troleibuz” 🙂
Spalieri la capete de rând, sârme întinse, roșii legate pe firul de sârmă. Sunt alternate cu porumb și floarea soarelui. Deasupra am pus plasă de umbrire, astfel încât trecerea de la umbră la soare este treptată, dușurile reci ale ploilor sunt atenuate. Roșiile sunt ca în stațiune. De remarcat „cocul frigian” de la cap de rând. 

Coeur de boeuf orange
Favorite de Bretagne

Kotlas – grefă
Arbuzny – grefă
Large Barred Boar
Dark Galaxy
Le Miel de Mexic
Black and Red Boar
Pike County Yellow
Black Mistery
   Secția de boli contagioase
  Muștarul roșu a adunat toate afidele, tulpina lui pare de două ori mai groasă. Molia tomatelor e prezentă, ne salutăm, i-am găsit progeniturile în două locuri, este, probabil cea care m-a vizitat și acum patru ani. Așa e ciclul ei de prezență.
  O pagină  despre simptomele roșiilor funcție de nevoile lor de elemente nutritive.
**
Pepenii galbeni
Marina di Chioggia
Prima recoltă, un curcubeu de gusturi.
Kotlas, Sun Gold și Pink Tiger

Mirelun

6 Comments

  • Uuuuuu…ce de soiuri. Ma uimesti in fiecare an cu atatea denumiri, modele…si in curand vor fi si fel de fel de nuante, culori, modele. Ce sa mai spun…rod bogat, gustos, delicios! Astept urmarea.
    Si zici ca a revenit tuta absoluta? La ea te referi cand zici molia tomatelor? Si eu am avut-o in 2003.
    Te imbratisam!

    • Toate cele bune îți doresc Roxana! Acum, când se coc fructele, înțeleg ce le-a plăcut și ce nu. Pâna acum nu am găsit larve în fructe, să vedem ce se întâmplă de acum.
      O zi frumoasă!

  • Fiecare poză cere comentariu admirativ, fiecare capitol zgândăre întrebări, postarea are de toate, informaţii şi frumuseţi…
    În pagina ta, grădinăritul are nuanţe de artă! Felicitări şi… poftă bună!

  • Anonymous

    Aici, nu este vorba doar de o gradina, ci de un veritabil laborator !
    Felicitari, pentru rabdare, perseverenta si investitie ! Rezultatele sunt pe masura !
    Cu admiratie, Teodora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Gradina Mirelei Facebook Logo
error: Aceasta imagine este protejata la copiere!